
Effie 2009 si-a premiat castigatorii
Cea de-a sasea editie Effie Romania si-a desemnat castigatorii in cadrul Galei de Premiere ale carei gazde au fost, ca in fiecare an, International Advertising Association (IAA) şi Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR).
Brands & Bears, Leo Burnett & Target, GMP Advertising, Next Advertising, Papaya Advertising, Scala JWT, Lowe & Partners, CAP, Unilever, Graffiti BBDO, Propaganda, Publicis, Grey Romania, Odyssey Communication si Proximity sunt premiantii editiei 2009.
Cea mai de succes agentie a acestei editii a fost Papaya Advertising, care, la prima participare in competitie, a obtinut 6 premii, inclusiv trofeul Grand Effie. Campania "A Drop of Style in Your Life", semnata de Papaya pentru brandul Cava D’Oro, a fost premiata cu Gold Effie la categoria Alcoholic Beverages si in sectiunea speciala David vs. Goliath. Urmatoarea clasata in topul agentiilor, Leo Burnett & Target, a castigat 4 trofee, iar Graffiti BBDO si Next Advertising, cate 3.
"EFFIE confirma pasiunea industriei in a identifica si premia 'comunicarea ce functioneaza'. Anul acesta, comitetul de organizare a aplicat in mod corespunzator deciziile luate in sedinta comuna a adunarilor generale IAA/ UAPR, integrate in cadrul regulilor globale EFFIE. Competitia a oferit cadrul in care mai multe campanii de comunicare (peste 60) au fost supuse jurizarii. Felicitari, inca o data, castigatorilor!", a declarat Narcis Horhoianu, Presedintele Comitetului Effie 2009.
Scala JWT, Proximity si Brands & Bears, aflate si ele pentru prima oara in randul participantilor Effie, au obtinut Bronze Effie (campania "Campus – New Variants Launch", categoria Non-alcoholic Beverages), Gold Effie (campania "The suitcase", categoria Promotions Non-FMCG Services), respectiv Silver Effie ("Redd’s Launch Campaign", sectiunea speciala New Product or Service Introduction).
"O editie normala intr-o tara in criza. Felicitari organizatorilor, juriului, participantilor si castigatorilor. Industria de marketing si comunicare isi demonstreaza nivelul european, pastrand accentul romanesc in creatie. Cealalta componenta, strategia, este tot mai viguroasa si devine suportul si stratul germinativ al creatiei de calitate; este vizibila aparitia unor idei de comunicare cu mare potential, in special in categoriile unde concurenta este maxima. Va doresc tuturor succes in pregatirea EFFIE 2010", a mai adaugat Mihail Vartosu, Presedintele Juriului Effie 2009.
Premiile Effie reprezinta un eveniment unde intreaga industrie de advertising se intalneste intr-un punct comun: cel al eficientei in materie de rezultate. Effie reuneste cele mai recunoscute agentii de publicitate, clientii si researcherii pentru a celebra eficienta colaborarii, tradusa in cifrele de vanzare.
Effie Romania este un proiect derulat de International Advertising Association (IAA) în parteneriat cu Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) şi organizat, pentru al treilea an consecutiv, de agenţia Millenium Communications.