Campania O sansa pentru viata a stabilit un nou record in responsabilizare sociala
Campania nationala de responsabilizare sociala în vederea donarii de sânge, "O sansa pentru viata", si-a demonstrat eficienta. Campania media, care a debutat în luna decembrie a anului trecut, a stabilit un nou record în responsabilizarea sociala.
În cifre, rezultatele campaniei se traduc în: cu peste 40% mai multe unitati sangvine recoltate în total, în Bucuresti, în decembrie 2008 fata de decembrie 2007, cu peste 30% mai multe unitati sangvine recoltate la nivelul întregii tari în decembrie 2008 (luna de start a campaniei) fata de decembrie 2007.
În fapte, aceasta înseamna cam de 30 de ori mai multe vieti salvate în decembrie anul trecut fata de decembrie 2007.
În luna decembrie a anului trecut începea difuzarea unui program al campaniei, compus din spoturi radio si TV (http://www.youtube.com/watch?v=Wl3S5rG-0vs). Astfel, sub conceptul "scuzele nu salveaza vieti", Asociatia REACT, Graffiti BBDO, Reload Film, BRO Visual&Sound Design, Audio Trust, SMURD si Vodafone au pus mâna de la mâna în încercarea de a face înca un pas în sensibilizarea celor care ar putea dona sânge pentru viata.
"În fiecare an, în perioada sarbatorilor de iarna, ne confruntam cu o problema specifica: numarul cazurilor care necesita transfuzii de sânge creste cu aproximativ 10% (consumul excesiv de alcool, conditiile meteorologice sunt factori care determina cresterea numarului accidentelor rutiere si ortopedice). În acelasi timp, numarul donatorilor de sânge scade semnificativ (pentru ca oamenii sunt în vacanta, sunt preocupati de sarbatori si sunt mai putin dispusi a se deplasa în vederea donarii)".
"Astfel, pentru perioada sarbatorilor de la sfârsitul lui 2008, ne-am propus sa amelioram pe cât posibil problema si sa ne asiguram ca Institutul National de Hematologie intra în sezonul rece cu rezerve sangvine suficiente pentru a putea raspunde pozitiv solicitarilor de sânge si preparate sangvine din partea spitalelor", spune Anca Stefan, Presedinte Executiv al Asociatiei REACT.
Concomitent cu lansarea campaniei, au fost organizate si o serie de puncte mobile de recoltare sangvina în campusurile universitare si sediile companiilor partenere REACT. Iar rezultatele au întrecut asteptarile: în Bucuresti, numarul donatorilor a crescut cu 40%, 80% din cantitatea de sânge recoltata de Centrul de Transfuzii Bucuresti prin puncte mobile, realizându-se în cadrul campaniei "O sansa pentru viata".
"O sansa pentru viata" s-a bucurat de sprijinul a 16 statii TV si a cinci statii radio care au difuzat gratuit spoturile campaniei. În total, spotul TV a adunat în decurs de o luna peste 2700 de difuzari, iar cel radio peste 230 de difuzari.
Campania a avut si suportul bloggerilor: spotul TV a fost preluat pe aproape 100 de bloguri si a atras 15.000 de vizionari online (youtube.com, trilulilu.ro, 220.ro). Campania, care a debutat în luna decembrie a anului trecut, este în prezent on air si va continua pâna pe 1 aprilie.
Echipa Graffiti BBDO care a dezvoltat campania media este formata din Ema Prisca (Creative Director), Mihai Gongu (Deputy Creative Director), Claudia Maxim (Account Director), Liviu Isop (Audio/Video/Photo Production Manager) si Dan Sendroiu (Strategic Planner).
Partea video este asigurata de Reload Film, împreuna cu regizorul Radu Jude si DOP Barbu Balasoiu, ambii premiati la numeroase festivaluri de film din lume. Postproductia a fost efectuata cu amabilitatea BRO Visual&Sound Design. Din partea REACT s-a implicat în campanie Anca Stefan, Presedinte Executiv al Asociatiei.









