
Programul de Educatie Civica P&G Invata sa schimbi lumea a antrenat un numar de 200 de cadre didactice
După şase ediţii a căror semnificaţie şi vizibilitate a crescut de la an la an, Programul de Educaţie Civică P&G "Învaţă să schimbi lumea!" iniţiat şi dezvoltat de compania Procter&Gamble a ajuns la momentul unui bilanţ aşteptat. Gradul ridicat de implicare al elevilor şi al profesorilor - îndrumători, precum şi calitatea şi complexitatea tot mai mare a proiectelor participante justifică necesitatea socială a Programului şi evoluţia acestuia către o nouă etapă valorică.
În cadrul ediţiei 2007-2008, Programul de Educaţie Civică "Învaţă să schimbi lumea" a antrenat un număr de 200 cadre didactice din cele trei oraşe incluse în program: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Suceava, provenind de la 41 de şcoli, cu un total de 118 clase a VI-a şi 125 clase a VII-a şi 5560 de elevi. În procesul de selecţie au intrat 39 de propuneri de proiect dintre care 10 au fost declarate câştigătoare şi sunt în curs de implementare.
Demarat ca un program pilot în anul 2002, aceasta iniţiativă a companiei Procter & Gamble le-a oferit copiilor noţiuni şi elemente practice de cultură civică şi a lansat concursul de proiecte omonim, cele mai creative şi mai generoase dintre acestea fiind premiate şi implementate cu sprijinul financiar al P & G. În decursul celor şase ediţii de până acum, Programul a antrenat peste 27.800 de elevi, a implicat 177 de şcoli din Bucureşti şi din ţară, peste 290 de proiecte intrând în competiţie.
Dintre acestea 59 au fost premiate şi, ulterior, implementate, demonstrând că Programul îşi atinge obiectivele: responsabilitatea determină implicare, iar implicarea reacţii concrete. Participând la aceste proiecte, copiii de azi, viitorii adulţi de mâine, au învăţat că un gest mic, poate cât un pas de furnică făcut azi, precede o decizie importantă de mâine, o viitoare iniţiativă strălucită, o viitoare asumare a unui destin. Graţie Programului, prin puterea exemplului, voinţă şi multă muncă voluntară, copiii au observat că interesul pentru comunitatea de care aparţii este şi o cale de a te cunoaşte mai bine, de a te educa prin decizii şi atitudini pentru viaţă.
Programul de Educaţie Civică P&G "Învaţă să schimbi lumea" se adresează elevilor de clasa a VI-a şi a VII-a şi are ca obiectiv stimularea implicării active şi responsabile a profesorilor şi elevilor din şcolile incluse în Program în realizarea de proiecte pentru îmbunătăţirea vieţii în comunitate.
Criteriile generale de eligibilitate a proiectelor la cele 6 ediţii de până acum au fost: relevanţa tematicii, fezabilitatea, implicarea elevilor în implementarea proiectului, susţinerea publică, eficienţa costurilor şi organizarea proiectului.
Ca urmare a recunoaşterii valorii acestui Program, în anul 2006, a fost semnat un Protocol de colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cu scopul de a forma cadrele didactice din şcolile implicate şi în domeniul managementului de proiect.
Programul de Educaţie Civică P&G "Învaţă să schimbi lumea" a fost distins în anul 2005 cu Sabre Award pentru cel mai bun proiect din Estul Europei şi cu Menţiunea de Excelenţă la categoria Cel mai bun proiect de PR din Estul Europei pentru relaţii comunitare. Premiile au fost oferite de una dintre cele mai prestigioase publicaţii din lume, specializată pe industria de comunicare, The Holmes Report.
Programul a fost pregătit de experţi în domeniul educaţiei civice, iar cursurile la clase sunt susţinute de către diriginţi, denumiţi generic "facilitatori de program", care au rolul de a organiza activitatea elevilor, de a-i îndruma şi supraveghea, precum şi funcţia de consiliere a acestora, dacă au nevoie de informaţii, exemple, sfaturi.
De asemenea, în program sunt implicaţi angajaţi P&G, voluntari, care susţin prezentările în domeniul managementului de proiect. Programul s-a dovedit a fi o iniţiativă care a anticipat, prin obiectivele sale, noua platformă de responsabilitate socială corporativă Procter&Gamble la nivel global, "P&G Trăieşte, Învaţă şi Dezvoltă-te!".
Prin acest program complementar orelor de Cultură civică, P&G îşi propune să ajute copiii care au nevoie de sprijin, punându-le la dispoziţie mijloacele necesare pentru a creşte într-un mediu sănătos, precum şi accesul la instrumente care să îi ajute să înveţe şi să le ofere şansa de a se pune în valoare şi de a-şi descoperi vocaţia.
P&G are peste 14 ani de activitate în România, timp în care a pus la dispoziţia consumatorilor români produse de calitate destinate să le îmbunătăţească viaţa în fiecare zi. Produsele P&G sunt prezente în viaţa oamenilor de pretutindeni, fiind folosite zilnic de trei miliarde de ori.
Compania deţine unul dintre cele mai puternice portofolii de mărci de calitate, ce au câştigat încrederea consumatorilor din lumea întreagă, cum ar fi Pampers, Tide, Ariel, Always, Whisper, Pantene, Mach3, Bounty, Dawn, Pringles Folgers, Charmin, Downy, Lenor, Iams, Crest, Oral-B, Actonel, Duracell, Olay, Head & Shoulders, Wella, Gillette şi Braun.
P&G are mai mult de 135,000 de angajaţi, care lucrează în peste 80 de ţări. P&G şi-a început activitatea în România în octombrie 1994. Unul din principiile de bază ale companiei este acela de a contribui la îmbunătăţirea vieţii comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea. Programul de burse pentru studenţi, programe educaţionale pe teme de sănătate şi igienă pentru tinerele fete şi pentru copii, "P&G 2000: Un calculator, o şansă în plus în viitor" şi Programul de Educaţie Civică P&G "Învaţă să schimbi lumea!" sunt doar câteva exemple de programe dedicate comunităţii, implementate de P&G în România.