Generali Asigurari a lansat campania de asigurari de viata
Generali Asigurari a demarat campania de crestere a notorietatii asigurarilor de viata in Romania, "E bine sa stii ca si tu te poti bucura de viitor". Campania se va desfasura in perioada 29 septembrie - 14 noiembrie si va fi implementata pe TV si Internet, cu un buget total de 1.000.000 euro, valoare de rate card.
In paralel, in print va rula o campanie complementara de promovare a celui mai nou produs al companiei, Euro Garant15, asigurare de viata cu componenta investitionala in euro. Campaniile poarta semnatura agentiei de publicitate Prospero si vor fi sustinute de o campanie dedicata de relatii publice, cu accent pe componenta de educatie financiara a romanilor, dezvoltata de catre agentia de consultanta in comunicare Free Communication.
"Este ingrijorator faptul ca piata de asigurari de viata din Romania este mult sub-dimensionata, daca facem comparatie cu celelalte tari europene. Inseamna ca romanii nu percep la adevarata valoare importanta componentei de protectie financiara. Pe de alta parte, Romania prezinta poate cel mai ridicat potential de crestere din Europa Centrala si de Est, specialistii estimand pentru 2008 o crestere de 20-25%. Prin aceasta campanie ne dorim sa oferim argumentele necesare pentru ca romanii sa reflecteze mai mult asupra importantei acestui instrument financiar", a declarat Ovidiu Racoveanu, Sef Serviciu Asigurari de Viata Generali Asigurari.
"Ne bucuram de sustinerea Grupului, care detine o experienta de peste 175 de ani in domeniu, fiind cel de-al treilea grup de asigurari din Europa, dupa veniturile din prime. Si in Romania, Generali Asigurari propune solutii de asigurari de viata verificate in timp si garantate de experienta. Ne dorim ca romanii sa constientizeze ca si ei se pot bucura de un viitor financiar sigur si stabil", a comentat Racoveanu.
Compania pune la dispozitia tuturor celor care doresc sa afle mai multe informatii despre asigurarile de viata o echipa de 3500 de consultanti financiari, prezenta la nivel national.
"Campania "E bine sa stii ca si tu te poti bucura de viitor" vizeaza persoanele cu un stil de viata activ, din mediul urban, in egala masura barbati si femei, cu varsta cuprinsa intre 30 si 45 de ani, orientati catre valorile familiei. De aceea am ales TV-ul si Internetul ca mijloace de diseminare a mesajelor Generali. Campania se desfasoara sub sloganul corporate "Sub aripile leului", care face trimitere la valorile de siguranta si orientare catre client ale companiei", a explicat Daniela Dimitriu Casapu, Head of Marketing and Communication Generali Asigurari.
Spotul TV va fi difuzat in patru variante, de 30" si 15", punand in valoare cele doua mesaje principale ale campaniei: "De peste 175 de ani, Grupul Generali este partenerul de incredere a milioane de clienti din intreaga lume" si "Milioane de familii nu au protectie financiara".
Generali Asigurari este parte a grupului international Generali, unul dintre cele mai vechi grupuri de asigurari din lume. Cu o intrerupere in perioada comunista, compania este prezenta pe piata romaneasca incepand cu anul 1835. Reteaua teritoriala a Generali Asigurari este compusa din 84 de agentii si puncte de lucru, iar portofoliul companiei include astazi toate tipurile de asigurari.
Generali Group este unul din liderii sectorului de asigurari din intreaga lume, cu o experienta de 176 de ani in domeniul asigurarilor. Generali Grup are 344 companii consolidate, dintre care 126 de holdinguri financiare si 113 societati de asigurare, peste 46 de milioane de clienti in intreaga lume si 67 000 de angajati.









