525000 de participanti la Serbarile Timisoreana
Cea de-a patra editie a Caravanei "Serbarile Timisoreana" a ajuns la final dupa doua luni si jumatate de colindat prin intreaga tara. Pe langa berea rece, micii si recitalurile sustinute de nume importante din muzica romaneasca, "Serbarile Timisoreana" de anul acesta au constituit si cadrul in care cei aproximativ 525.000 de vizitatori au putut asculta povesti ale unora dintre cele mai frumoase si pline de traditie locuri din Romania.
Vara aceasta, in perioada 27 iunie - 7 septembrie, Berarul si Caravana "Serbarile Timisoreana" au dus voia buna in 10 dintre orasele tarii: Targoviste, Pitesti, Alba Iulia, Resita, Timisoara, Tirgu Mures, Cluj, Suceava, Galati si Buzau. Caravana a poposit in fiecare oras cate trei zile, timp in care a incercat sa recreeze atmosfera de la 1718, anul infiintarii fabricii de bere de la Timisoara.
Astfel, cei care au vizitat orasul medieval recreat de Timisoreana au putut admira hangite si hangii imbracati in vesminte specifice secolului al XVIII-lea, sase turnuri de veghe, dar si o poarta medievala. De la serbare nu au lipsit nici deliciile culinare - mititeii, carnaciorii, frigaruile si berea rece, care au putut fi achizitionate de la cele 7 chioscuri si 21 de baruri special amenajate.
Scena a gazduit nu mai putin de 70 de recitaluri ale artistilor de renume precum Cargo, Vita de Vie, Claudiu Mirica, Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Nicoleta Voica si Ansamblul Timis. Berarul Timisoreana a fost cel care a asigurat buna dispozitie prin intermediul unor jocuri inedite - slalomul cu butoaie de bere, aruncatul potcoavelor la tarus sau proba de viteza la batutul cuielor, concursuri la care au participat atat doamnele cat si domnii prezenti si pentru care au fost premiati cu bere Timisoreana.
In acest an, Berarul a avut si un "Jurnal de Caravana", www.beretimisoreana.ro/serbari2008, prin intermediul caruia a punctat intamplari din timpul Caravanei. De asemenea, cei care au participat la Serbari au avut ocazia sa posteze fotografii pe Jurnalul Caravanei si sa povesteasca celorlalti vizitatori cum au petrecut la eveniment.
Pentru ca Timisoreana pune pret pe traditie, Serbarile de anul acesta au insemnat mai mult decat un festival de bere, propunandu-si sa readuca in atentia gazdelor cateva dintre locurile cu o puternica incarcatura istorica din fiecare oras vizitat. O sectiune extrem de importanta in cadrul acestui blog este cea dedicata povestilor pe care Berarul le-a strans de-a lungul celor aproape 300 de ani de calatorii prin tara.
"Timisoreana este mai mult decat o bere, este o poveste. Este povestea celei mai vechi fabrici de bere din Romania, a celor aproape 300 de ani de existenta si a tuturor acelor romani care au simtit pasiunea si atentia cu care a fost fabricata ori de cate ori au ciocnit un pahar din aceasta bere. Serbarile Timisoreana sunt cadrul in care an de an sarbatorim faptul ca legaturile cu oamenii au trecut dincolo de barierele timpului si au devenit din ce in ce mai puternice, ducand povestea mai departe", a declarat Loredana Christopoulos, Brand Manager Timisoreana.
Implementarea "Serbarilor Timisoreana" din acest an s-a realizat cu ajutorul unei echipe de baza de 50 de organizatori, 500 de colaboratori locali, 100 de promoteri, iar siguranta vizitatorilor a fost asigurata de peste 100 de oameni de paza si 300 de politisti comunitari si jandarmi. Proiectul a fost realizat in parteneriat cu Millenium Communications, GMP si Zenith Media.