
Hornbach a atras la Sibiu aproape 130.000 de clienti in cele 100 de zile de la deschidere
În cele 100 de zile de la inaugurarea celui de-al saselea magazin, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de constructii si grădinărit, a înregistrat un trafic de aproape 169.000 de persoane, dintre care 80% au devenit clienti.
„Noul nostru magazin din Sibiu – al saselea din reteaua locală a Hornbach – a fost un real succes încă de la deschidere si, astfel, în cele 100 de zile de la inaugurare a avut cca. 130.000 de clienti”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.
Potrivit afirmatiilor sale, traficul mediu a fost, în această perioadă, de cca. 1.500 de persoane zilnic, însă actiunile speciale si mai ales zilele de weekend au adus chiar si mai multi vizitatori în magazin. De asemenea, reprezentantul companiei a subliniat că, în acest moment, se poate observa o crestere treptată a numărului de vizitatori si, astfel, si a numărului de clienti.
„Cu sigurantă principalele atuuri al magazinului nostru în fata clientilor sunt reprezentate de consilierea profesională a consultantilor nostri de la raft si, nu în ultimul rând, de calitatea produselor si strategia de preturi mereu mici”, a subliniat Mugurel-Horia Rusu.
Acesta a mai adăugat că, încă de la deschidere, clientii sibieni au arătat un interes crescut pentru produsele din zona de grădină, dar si pentru cele din zona de ridicare a materialelor de constructii.
„La fel ca si celelalte magazine Hornbach, si locatia din Sibiu s-a dovedit a fi, în aceste 100 de zile de la deschidere, partenerul ideal pentru proiecte Do-It-Yourself. Astfel, aici sibienii pot găsi peste 30.000 de articole mereu pe stoc, alături de altele disponibile la comandă”, a mai afirmat Mugurel – Horia Rusu.
În ceea ce priveste cele mai solicitate servicii Hornbach pe piata din Sibiu, cel de cusut perdele si cel de înrămări au fost, până în acest moment, cele mai cerute. De asemenea, serviciul de debitare lemn si cel de transport s-au aflat în topul celor mai solicitate de către clientii sibieni.
„În mod clar mizăm pe majorarea treptată si constantă a numărului de clienti datorită cresterii notorietătii în zonă. În plus, lună de lună organizăm evenimente si expozitii speciale pentru clienti si credem că, în acest fel, le vom puteam oferi si mai mult ajutor în proiectele pe care le desfăsoară”, a mai spus reprezentantul companiei.
Magazinul Hornbach din Sibiu a fost inaugurat în 14 octombrie 2015, fiind a sasea locatie detinută de retailer pe piata locală. Acesta are o suprafată totală de 12.000 de metri pătrati si pune la dispozitia clientilor 30.000 de articole mereu pe stoc si multe altele disponibile la comandă.
Împărtit în trei zone distincte, magazinul urmează modelul celorlalte locatii Hornbach din România. Astfel, pe o suprafată de 7.600 mp este situată zona de materiale de constructii si amenajări, în timp ce pe o suprafată de 2.700 mp se regăseste o zonă dedicată produselor de grădină si ZOO. În plus, noua locatie dispune de o zonă specială de ridicare a materialelor de constructii, amplasată separat de magazin. Aceasta are o suprafată de 1.700 mp si pune la dispozitia clientilor materiale de constructii grele si voluminoase.
HORNBACH este o companie multinatională, de familie, care a înregistrat în exercitiul financiar 2014/2015 (data bilantului: 28 februarie) o cifră de afaceri (netă) de peste 3,5 miliarde de Euro, în crestere cu 6% comparativ cu perioada anterioară.
Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul constructiilor si grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 5 generatii. În acest moment, concernul detine 153 de magazine mixte de materiale de constructii si grădinărit, în nouă tări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Cehia, Slovacia, Suedia si România), dintre care 6 în România (Bucuresti Berceni, Bucuresti Militari, Bucuresti Balotesti, Brasov, Timisoara si Sibiu).
Conceptul comercial si gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectelor clientilor. HORNBACH garantează acestora preturi mereu mici, fiind lider de piată pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultantei si a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii si teste independente.
Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de constructie si articole de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) si a primului magazin de materiale de constructii cu conceptul drive-in (2003), HORNBACH îsi dovedeste în permanentă forta inovatoare. De decenii, HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest moment având 16.500 de angajati care contribuie la succesul companiei, dintre acestia peste 770 activând în România.