Lavinia Rindasu Udrea, Managing Partner, Streetwise PR - interviu exclusiv
Rubrica Omul din PR prezinta, pe SMARTpromo, un dialog cu o persoana de succes din domeniul Relatii Publice. Intrebarile sunt standard, aceleasi in fiecare editie, cu accent pe succesul pe plan profesional, dar si pe diverse probleme specifice domeniului.
SMARTpromo: De ce ati ales domeniul PR si din ce an ati inceput sa lucrati in relatii publice?
Lavinia Rindasu Udrea: Leo Burnett raspundea la aceasta intrebare zicand "People often ask me how I got into business. I didn’t. The business got into me". Cam la fel am simtit si eu, ca n-am facut altceva decat sa adulmec si sa ma las purtata de "feromonii" unui domeniu in care m-as putea linisti intru totul, fara a trai toate celelalte zile ale vietii gandindu-ma ca poate as fi facut mai multe daca as fi lucrat in alt domeniu sau, dimpotriva, ca-mi raman atatea talente "nestoarse" in munca pe care am ales sa o fac. De aceea nici nu pot spune ca a fost vorba de o alegere. Ca sa fi ales, ar fi trebuit sa mai am cel putin o alta varianta care sa ma fi tentat.
In PR am inceput sa lucrez de indeajuns de mult timp incat sa-mi dau seama ca este ceea ce imi doresc sa fac, dar si de prea putin timp pentru a fi schimbat ceva in acest domeniu. Am inceput in 2004 ca PR Officer al agentiei Leo Burnett & Target. O data cu transformarea acesteia intr-o companie full-service, am devenit responsabila de comunicarea tuturor celor sapte entitati ale grupului la vremea respectiva ( Leo Burnett&Target, Starcom Media, Starlink Media si Starlink Creative Services, iLeo, 23 Communication Ideas si The Practice).
Am parasit apoi Leo Burnett pentru a da curs ofertei grupului Realitatea-Catavencu de a infiinta un departament de PR pentru cele trei televiziuni ale trustului: Realitatea TV, The Money Channel si Romantica. Cand am considerat ca mi-am insusit pe deplin si atributiile unui PR Manager, am decis infiintarea propriei agentii, Streetwise PR, prima si singura agentie de guerrilla PR de la noi din tara.
SMARTpromo: Cum vi se pare transformarea jobului de "om de PR" in Romania in ultimii ani, in contextul profesionalizarii mediului de afaceri?
Lavinia Rindasu Udrea: Nu imi este foarte clar daca aceasta "profesionalizare" despre care vorbim este inteleasa de toata lumea la fel. La fel cum nu cred nici ca sintagma "om de PR" inseamna pentru toata lumea acelasi lucru. Am senzatia, uneori, ca invocarea acestei profesionalizari a mediului de afaceri a devenit un argument in pledoaria pentru "explozia" de oameni de PR pe piata.
Din nefericire, daca nu prea ai idee incotro sa te indrepti dupa terminarea facultatii, te poti face oricand "om de PR", intrucat e la moda, iar mediul de afaceri se profesionalizeaza "as we speak" si are nevoie de oameni de PR. Asa cum spunea Denis Didero, "nu e de ajuns sa faci un bine, trebuie sa-l mai faci si bine". La fel si cu PR-ul. Nu e de ajuns sa faci PR, mai trebuie sa-l faci si bine.
Pentru a raspunde, totusi, intrebarii legate de transformarea omului de PR, trebuie sa eliminam din ecuatie, inainte de toate, oamenii de PR deveniti astfel peste noapte. Altminteri, ar trebui sa fim sinceri si sa recunoastem ca, din acest punct de vedere, transformarea jobului de "om de PR" inseamna, de fapt, o "fitza" noua, rezonanta, tot mai tanjita si din ce in ce mai usor de insusit.
Pentru "oamenii de PR" care intr-adevar au ajuns sa-si merite acest titlu, transformarile sunt de alta natura si intru totul pozitive. Acum se simte si la noi recunoasterea importantei acestei meserii, se pune accent pe specializare, pe dezvoltarea abilitatilor si a cailor de comunicare, se organizeaza evenimente si work-shop-uri, asadar o multitudine de instrumente menite sa sustina transformarea omului de PR din "stadiul larvar" de acum cativa ani, intr-o forta autonoma.
SMARTpromo: Desi domeniul PR si domeniul mass-media sunt tangente, intre persoanele care lucreaza in aceste doua domenii exista uneori nemultumiri la nivelul relatiei de colaborare. Cum vedeti ca ar trebui sa fie aceasta relatie si cum lucrati in general cu mass-media?
Lavinia Rindasu Udrea: Intrebarea imi aduce aminte de un citat foarte drag mie: "Daca scriitorii nu ar citi si daca cititorii nu ar scrie, atunci treburile literaturii ar merge infinit mai bine"(Giovanni Papini). Cam la fel este si intre PR si mass-media unde, desi exista o simbioza in adevaratul sens al cuvantului, protagonistii isi mai incurca rolurile din cand in cand.
Ca intr-o relatie de colaborare sa existe riscul de a aparea nemultumiri din cand in cand, este absolut de asteptat. De neiertat, insa, este cand acestea nu pot fi rezolvate printr-o atitudine profesionista. Mai ales ca, in acest caz, mai mult decat in oricare alt domeniu, neintelegile nu pot fi evitate decat printr-o buna comunicare.
O solutie pe care eu o vad eficienta ar fi aceea de a nu uita, in nici un moment si in ciuda oricarei relatii de stransa prietenie, ca celalalt reprezinta o institutie si ca trebuie sa isi faca munca asa cum stie mai bine. Cu cat il vei ajuta mai cu folos, cu atat mai mult te vei bucura si tu de foloase.
SMARTpromo: Credeti ca o persoana care lucreaza in PR ar trebui sa comunice continuu cu jurnalistii, si dincolo de comunicate de presa si conferinte de presa?
Lavinia Rindasu Udrea: Cred ca exista destul de putine imperative de genul "trebuie" in relatia dintre jurnalisti si oamenii de PR. Cel mai important mi se pare, insa, cel al bunului simt. Din pacate, am remarcat destule cazuri de fatarnicie PR-istica. Ma ingrozeste faptul ca pentru unii oameni de PR, aceasta fatarnicie intra in atributiile de serviciu. Sa sunam jurnalisti de ziua lor, sa le ascultam povestile de viata chiar daca ne doare fix in cot, sa ne prefacem frati de suferinta si prieteni de pahar...iar cand ajungem acasa, sa dam ochii peste cap plictisiti de o intalnire, de altfel fructuoasa, caci sigur se va lasa cu un articol pozitiv.
Daca omul de PR este indeajuns de bun ( in sensul nefericit pentru mine ) in meseria asta, jurnalistul nu va banui niciodata. Pe de cealalta parte, nici jurnalistul nu ar trebui sa treaca cu vederea o stire importanta, doar pentru ca nu a fost "sunat din curtoazie" de cateva saptamani. In virtutea inertiei de relationist, oamenii de PR nu vorbesc niciodata despre aceste aspecte, ba chiar le neaga existenta, astfel ca imaginea relatiilor publice ramane una a respectului si admiratiei reciproce.
Desigur, am vazut si oameni de PR veritabili pana in maduva oaselor. Oameni atat de pasionati de ceea ce fac incat vorbesc si dupa program, si in afara cercului de colaboratori, si fara a fi remunerati despre brandurile / companiile pe care le reprezinta. Asadar, pentru a reveni la intrebare, dincolo de imperativele care se refera la respectarea si onorarea in mod profesionist a solicitarilor venite din partea jurnalistilor, un om de PR ar trebui, desigur, sa tina o relatie de prietenie cu omul alaturi de care lucreaza. De multe ori, prietenia vinde ceea ce nu pot face toate materialele de presa, oricat de convingator ar fi fost scrise.
SMARTpromo: Multe persoane considera ca PR-ul inseamna numai relatii cu media, iar companiile de PR contrazic in general acest lucru. Ce altceva mai trebuie sa faca un om din PR, chiar dincolo de lucrul cel mai vizibil - relatia cu presa?
Lavinia Rindasu Udrea: A spune ca PR-ul inseamna numai relatii cu media, e ca si cum ai spune ca medicina se rezuma la prescrierea retetelor. Un om de PR insa, inainte de toate diagnosticheaza, stabileste cea mai buna abordare, construieste cea mai buna pledoarie, si abia apoi o sustine in fata mass-media. Eu reprezint acum o agentie de guerrilla PR, asadar pentru noi, relatia cu media nu mai este pe primul loc, desi ramane la fel de importanta. Noi, abordand tacticile de guerrilla, actionam mai degraba dupa principiul efectului de recul, sau pe romaneste, "unde dai si unde crapa".
SMARTpromo: Credeti ca PR-ul ar trebui sa fie un departament discret, invizibil pentru consumatorul final, sau sa se manifeste mai aproape de acesta?
Lavinia Rindasu Udrea: Departamentul de PR in sine nu trebuie sa fie vizibil. Activitatea acestuia, da. Daca ar fi sa folosesc o metafora, as spune ca rolul departamentului de PR ar fi similar celui de sufleor. Intotdeauna prezent in spectacol, dar nu pe scena, cunoscand perfect replicile si cel mai bun moment de a interveni in reprezentatia data de organizatia sa.
SMARTpromo: Cum ar trebui sa se pregateasca cineva care doreste sa lucreze in PR? Ce lucruri conteaza cel mai mult in aceasta meserie si care sunt acele elemente care trebuie evitate?
Lavinia Rindasu Udrea: In primul rand sa evalueze toate celelalte optiuni si sa-si dea seama daca intr-adevar aceasta este singura meserie in care si-ar gasi linistea. Chiar si daca ajungi printr-o conjunctura favorabila pe un post de relatii publice absolut apetisant, tot trebuie sa te gandesti foarte bine daca meseria de relatii publice iti zvacneste din adancuri sau reprezinta doar o glazura care te-ar face sa "dai mai bine in societate". Insist foarte mult pe acest aspect intrucat daca pornesti de la premise corecte, lucrurile merg de la sine. Daca vrei sa te adaptezi, doar, unei practici, fara a avea structura adecvata, poti invata oricum, oricat. Pasiunea face intotdeauna diferenta.
SMARTpromo: Credeti ca eficienta PR-ului intr-o companie ar trebui sa se masoare numai in vizibilitatea in mass-media sau ce alte elemente ar trebui luate in considerare la o eventuala analiza?
Lavinia Rindasu Udrea: Nici succesul unei casnicii nu-l calculezi in functie de numarul fotografiilor facute la nunta. Desigur ca nu. Daca PR-ul ar fi insemnat numai relatii cu media, asa cum am discutat mai sus, atunci da, eficienta PR-ului ar fi fost direct proportionala cu vizibilitatea in media. Cum activitatea de PR implica simultan mai multe obiective, unele independente de relatia cu presa, atunci evaluarea gradului de eficacitate ar trebui sa tina seama de fiecare dintre aceste obiective, de strategia de implementare aferenta si rezultatele obtinute.
La urma urmei, indiferent de strategiile abordate, de tacticile utilizate, de bugetele epuizate, s.a.m.d, daca oamenii zambesc atunci cand aud de brandul sau compania pentru ai desfasurat activitati de relatii publice, atunci poti spune ca ti-ai atins scopul.
SMARTpromo: Care sunt cele mai mari satisfactii pe care le-ati avut in meseria de "om de PR"?
Lavinia Rindasu Udrea: Faptul ca am infiintat Streetwise PR, prima agentie de guerrilla PR din Romania, reprezinta de departe cea mai mare satisfactie. Pot aduce, astfel, pe plan local, reteta de succes a unei abordari indraznete care, pe pietele de afara, si-a dovedit cu varf si indesat eficienta. Mai mult decat atat, agentia reuneste oameni foarte buni, dragi mie si patrunsi intru totul de spiritul de guerrilla. Iar ideea a prins si foarte bine. La numai doua zile de la lansare, am strans un numar impresionant de oferte de colaborare, de mail-uri apreciative si CV-uri.
SMARTpromo: Cate ore munciti pe saptamana si cam cum arata o zi tipica de lucru?
Lavinia Rindasu Udrea: Acum muncesc atat cat este nevoie si ma bucur si de sustinerea echipei mele. Pe vremuri, ajungeam si la 60 de ore de munca pe saptamana, zile de week-end petrecute la birou pana mult dupa miezul noptii, s.a.m.d. Acum imi petrec cea mai mare parte a zilei facand ceea ce-mi place cel mai mult: sa caut idei "nastrusnice", sa raspund oamenilor care ma contacteaza si sa fac research, ca nu cumva sa-mi scape ceva nou.
SMARTpromo: Aveti timp si pentru viata personala? Cum procedati, delimitati ferm cele doua dimensiuni sau continuati sa va ocupati de partea profesionala si dincolo de programul de lucru?
Lavinia Rindasu Udrea: Toata lumea stie, cred, ce ne-a sfatuit Confucius: "Alege-ti o meserie pe care sa o iubesti si nu vei lucra o zi in viata ta". Eu am ales asta si nu simt ca trudesc in nici una din zile, indiferent cat de mare ar fi volumul de munca. Mai mult, agentia aceasta este infiintata alaturi de sotul meu, Iulian Udrea, iar ceilalti membri ai echipei imi sunt prieteni foarte apropiati. Prin urmare, cele doua dimensiuni se confunda, in cazul meu, in cel mai fericit mod cu putinta.
SMARTpromo: Cat de multa presa cititi / ascultati / vizualizati?
Lavinia Rindasu Udrea: Multa. Specificul agentiei pe care am infiintat-o ma forteaza sa fiu intotdeauna la zi cu ceea ce se intampla, mai ales pe pietele occidentale, unde marketing-ul si PR-ul de guerrilla nu mai reprezinta ceva nou. Pentru moment, suntem singura agentie de guerrilla PR din tara, asadar si asteptarile clientilor pe de-o parte, cat si a observatorilor media pe de cealalta, sunt mari. Ca urmare, daca tot ne-am asumat acest pionierat, am face bine sa ne si ridicam la inaltimea asteptarilor.
SMARTpromo: Continuati sa mai invatati, mai cititi articole si carti de specialitate, mai participati la seminarii de specialitate?
Lavinia Rindasu Udrea: De fiecare data cand imi aleg o carte pentru a o citi, imi aduc aminte de ce spunea P.J. O’Rourke: "Intotdeauna sa citesti carti care te vor face sa arati bine daca mori in mijlocul lecturii"(...am o pasiune pentru proverbe si zicatori). Desigur ca mai invat si citesc, mai ales ca aceasta abordare de guerrilla PR este noua la noi. Pentru moment, insa, resursele pe plan local sunt limitate, asadar cea mai mare parte a expertizei noastre se datoreaza materialelor de afara, colaborarilor cu cateva din agentiile de guerrilla din State si corespondentelor cu oamenii de specialitate din domeniu.
SMARTpromo: Cat de mult se schimba lucrurile in PR de la an la an?
Lavinia Rindasu Udrea: Anul acesta s-a schimbat ceva - amintesc, aici, infiintarea primei agentii de guerrilla PR din Romania, asadar o abordare noua, diferita de practicile clasice de pana acum.
SMARTpromo: Aveti modele pe care le-ati urmat sau oameni de afaceri pe care ii admirati in mod deosebit?
Lavinia Rindasu Udrea: Am avut. Acum imi caut inlocuitor.
SMARTpromo: Unde va place sa calatoriti si in ce tari in care nu ati fost la momentul actual ati dori sa mergeti?
Lavinia Rindasu Udrea: Imi place sa calatoresc in locuri nealterate de civilizatia moderna, unde mai poti gusta inca din cultura specifica si de unde te poti intoarce mai rascolit decat ai plecat. Mi-ar placea sa merg, in viitorul apropiat, in Maroc sau Nepal.
SMARTpromo: Cat de importanta este echipa pentru a contoriza in final si succesul personal?
Lavinia Rindasu Udrea: Imi place sa cred ca echipa noastra nu se limiteaza doar la cei cinci membri pe care ii are, ci ca membri ne sunt si clientii cu care am ales sa lucram, si colaboratorii care ne sustin, si cei care ne trimit mail-uri de incurajare, s.a.m.d. In acest caz, succesul personal devine o medie aritmetica imbucuratoare.
SMARTpromo: Ce ati recomanda unui student, sa termine intai facultatea sau deja sa caute sa se angajeze intr-o companie si sa invete si din experienta? Sunt mai importante studiile sau experienta?
Lavinia Rindasu Udrea: As recomanda unui student sa nu piarda timpul, in primul rand. Sa nu-l piarda asteptand sa termine facultatea pentru a vedea mai apoi ce poate face. E un timp pretios care s-ar putea transforma, la un moment dat intr-un handicap.
Experienta in general, de orice natura, este foarte valoroasa. Iar studiile care nu sunt secundate de un "experiment" in realitate, risca sa ramana doar niste informatii sterile pe care le vei cauta haotic prin manuale intr-o situatie de criza.
SMARTpromo: Cat de mult compania in care lucrati si intreaga dumneavoastra activitate depinde de computer si de internet?
Lavinia Rindasu Udrea: Ideile ne vin si cand "pica serverul".
SMARTpromo: Ce anume faceati cu 10 ani in urma, din punct de vedere profesional?
Lavinia Rindasu Udrea: Ma formam pentru ceea ce avea sa se intample acum.
Interviul realizat de SMARTpromo, supliment publicitate & marketing al SMARTfinancial
foarte, foarte tare!! bravo!!! in sfarsit cineva sincer in domeniul asta!!!









